sâmbătă, 27 februarie 2010

de ce ne place de BATMAN?

Asta e un post pe care am vrut sa il scriu in urma cu cateva nopti, dar...nu am mai apucat.
Seara, dupa ce ma bag in pat, inainte ca Mos Ene sa ma acapareze definitiv, mai ma uit cateva minute pe player ba la un documentar, ba la un film.
Si in lista am gasit BATMAN-THE DARK KNIGHT.
Un film superb. Mi se pare grandios. Atat din punctul de vedere al lui Batman, dar si din perspectiva lui Joker.

Nu o sa ma apuc aici sa fac recenzia filmului.

M-am intrebat: oare de ce ne place personajul Batman?
E totusi un supererou, un personaj de banda desenata, la fel ca multi altii. Si totusi are priza la public. De ce?
Si dupa un timp, si mai citind una, alta, raspunsul a aparut: pentru ca este OM. La fel ca noi. Nu are puteri supranaturale, nu vine de pe alta planeta sau alta dimensiune, nu este mutant, e, pur si simplu, OM.
Tot ceea ce face este prin puterile sale. Batman este esenta justiarului.

"Alfred Pennyworth: Know your limits, Master Wayne.
Bruce Wayne: Batman has no limits.
Alfred Pennyworth: Well, you do, sir.
Bruce Wayne: Well, can't afford to know 'em."

"Bruce Wayne: People are dying, Alfred. What would you have me do?
Alfred Pennyworth: Endure, Master Wayne. Take it. They'll hate you for it, but that's the point of Batman, he can be the outcast. He can make the choice that no one else can make, the right choice.
Bruce Wayne: Well today I found out what Batman can't do. He can't endure this. Today you get to say "I told you so."
Alfred Pennyworth: Today, I don't want to.
[pauses for several moments]
Alfred Pennyworth: But I did bloody tell you."

ploaie...aproape in luna lui martie

Dupa cod portocaliu si galben de ninsori, era de asteptat sa vina si codul galben de ploaie si inundatii.
Momentan in zona sunt doar ploi. Dar PLOI.

Asa ca azi, spre marea mea nemultumire, o sa stam in casa. Si a lui. Dar tot o sa iesim putin afara, sa dam cu nasul de 2-3 picaturi de ploaie si intram inapoi.

N-am mai scris de mult. Am vrut sa o fac, dar m-am luat cu altele si am tot amanat.

Alaltaieri am iesit "pi'sentru" sa cumparam martisoare pentru tati. Am impins voiniceste la carutul de 11 kg (plus copilul 8 cu tot cu haine) si intr-un final, dupa lupte seculare care au durat veo 40 de minute, am ajuns in raiul vanzatorilor la tarabe.
Martisoare de tot felul, pentru toate buzunarele. De la 0.5 roni pana la 30 roni. Dupa ceva vanzoleala si impins la carut, pardon, facut slalom cu carutul printre oameni care nu mai stiu sa se uite in jur, am reusit sa incheiem misiunea imposibila si ne-am incadrat victoriosi si cam inghetati spre drumul catre casa.

Am ramas...cum sa spun...surprinsa...uimita...ma rog prin zona asta....de cum se mai minunau trecatorii de plodul meu care se uita la ei cuminte din carut si tragea vartos din suzeta. Parca nu mai vazusera copil care sa nu oracaie pe strada. (dah!)
Inseamna ca atunci cand o sa ies cu el in sling (sau mei-tai...), o sa se uite lumea la noi ca la urs!
Ce oameni!

miercuri, 10 februarie 2010

3, Doamne! ...Ora 3!

3 dimineata.
Oamenii normali dorm dusi la ora aceea.
Eu, nu! Nu pentru ca nu m-as incadra in categoria mai sus mentionata. Au avut altii grija de somnul meu! :(

Dar sa va povestesc despre prostia umana.

Dorm. E atat de bine in regatul lui Mos Ene. E atat de cald sub pilota. Copilul doarme si el linisit la el in patut. E cum nu se poate.
Dar....oare ce se aude? Vrummmm, vrummmmmmmmm, scccaartzzz.
Zgomotul ascutit se insinueaza in visul meu si ma trezeste. Reusesc sa il identific: e o masina care patineaza pe gheata de pe strada. Si patineaza. Si vruummmm...si scccaaartttzzz...si portiere trantite....si iar vrummmmm. Dupa vreun sfert de ora in care am participat doar auditiv la "concert", decid sa ma si delectez vizual, daca somnul fugise departeee-departe!
Asa ca ma extrag usor de sub caldura protectoare a patului si ma postez la geam.
Mda....a meritat!
Un mercedes (manca-ti-as), nu dau si placutele ca ...nu se stie...., de culoare inchisa, se proptise in mormanul de zapada al vecinului de peste drum. Soferul...sa ii zic sofer (nu cred ca avea carnet...sincer), asa ca revin: cel de la volan plin de furie ca nu poate sa scoata masina din nameti.

Insa daca duci lipsa de o logica elementara....

Ce facea acest individ?
Desi masina era proptita bine in namete, el tot inainte ii dadea. Eu stiu ca masina mai are si marsalier. El se pare ca nu. Si dai inainte, si vruuuummmm, si sccaartzzz, si vrummmm, si iesit afara si dat picioare la namete!....
La un moment dat, mai apare un individ. Dupa cateva temenele adanci, omul se apuca sa impinga mercedesul de portbagaj in speranta de a-l scoate din namete. De PORTBAGAJ!

Offffff...Doamne....Mare ti-e gradina, ai lasat si portile deschise, dar se par ca unii tot mai sar gardul!

In loc sa in impinga de bot, sa il scoata din namete, il impingeau si mai vartos in zapada.

Dupa vreun sfert de ora de amuzament teribil de matinal, m-am retras la mine in pat, unde Mos Ene m-a reprimit in imparatia sa...pentru inca vreo 3 ore, cand mi s-a trezit feciorul!

luni, 8 februarie 2010

Sub asediul zapezii!

IARNA!
Asa cum n-am mai avut de multaaa vreme!
Dar mie imi place. Imi palce iarna pentru ca te purifica, te face sa se simti mai curat, mai altfel decat in restul timpului. Te obliga sa te uiti inauntrul tau, sa stai de taina cu tine insati.
In plus, daca e ceva ce am facut iarna asta, apoi este conditie fizica de la datul de zapada.
Astazi cand am iesit ca tot omul responsabil la o lopata de zapada, m-a frapat linistea.
Era o liniste aproape absoluta, singurele zgomote care se auzeau erau fulgii de zapada care alunecau pe geaca mea.
Nicio masina, niciun caine, nicio pasare...nimic. Parca si respiratia mea era inghitita de fulgii de zapada care nu mai contenau sa coboare.
Intr-un final, dupa doua ore de lupte cu nametii, am considerat incheiata operatiunea.
Ohhhh! Ce sperante spulberate...la propriu, de iar necontenita zapada care a inceput de vreo ora sa acopere la loc pamantul!
Asta e!
Si maine e o zi, nu?!

Mama Natura, ma inchin in fata ta pentru ca ne arati, inca o data, locul nostru!

joi, 4 februarie 2010

Menghina

Da! Ma refer la baiatul meu.
Ieri a reusit sa ma faca sa imi stea inima in loc.
Greseala? Bineinteles ca a mea, ca eu sunt aia care cica trebuie sa gandeasca.

Ne faceam ca mancam mar. Cum inca pediatra nu ne-a dat unda verde la mar ras, ne facem ca mancam mar molfaind o felie. Eu tin felia zdravan ca nu cumva sa mi-o ia din mana, el ma tine pe mine de maini si uite asa "mancam" mar.

Dar aseara lucrurile s-au petrecut un pic altfel. Si anume, menghina (a se intelege guritza aia dulce si stirba) a reusit sa taie felia de mar in doua. Asa ca eu am ramas cu o mica bucata in mana, iar baiatul cu restul. El era foaaarrrttteee fericit si mandru de realizarea-i. Pacat ca nu s-a bucurat mai mult de o fractiune de secunda. L-am intors pe o parte urgent si dai lupte greco-romane sa ii scot bucata de mar din gura.
La final, a fost foarte mahnit si frustrat ca l-am lasat fara "trofeu".

Si cum prostia nu vine doar odata pe la casa omului, am mai repetat operatiunea "marul si menghina", cu acelasi rezultat.
Outcome
: nu mai papam mar felii. Asteptam sa il papam ras!

...Si eu care ma plangeam in sinea mea ca al meu copil e cuminte si nu face boacane! ...
Ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca!

marți, 2 februarie 2010

aventuri de ...week-end

Stiu ca azi e marti, dar ieri a fost o zi nebuna...nebuna...nebuna
Aleodor Imparat alias fiu'meu Teodor :) (ca sa fiu o cioara autentica) a descoperit in weekend barele patutului.
Cu ce inversunare tragea de bare si se frustra ca nu poate sa le duca la gura si nici gura pe bare nu putea sa o puna. Stateam in pat, fara sa ma misc, pentru a nu-l distrage, la minunata ora 5.30 dimineata - sambata - si radeam in sinea mea. Imi venea sa ma ridic si sa-l mananc de dulce ce era. Pana la urma, frustrarea ca nu putea sa le miste a invins curiozitatea si a inceput chiraiala de rigoare.
A mai descoperit ca poate sa stropeasca cu picioarele la baita. Si cu ce placere da din ele de sare apa pe mine si pe tat'su (in sedinta de familie am hotarat sa ne luam pelerine pentru operatiunea "baitza") si se amuza copios. Dar e foarte contrariat cand apa aterizeaza pe fata lui. Pe noi e ok, dar nu pe el. :))
A mai descoperit ca lucrurile de pe masa de infasat sunt mobile si pot fi apucate. Astfel cu o mana il spal, cu una il sterg, cu una ii scot diversele obiecte din gura, cu una il intorc cand migreaza pe o diagonala, cu una il gadil...Doamne, ce de maini am! :))
Si intr-un final, l-a descoperit pe Mos Martin, un urs de plus, cam cat el de mare, cu care fac trante fratesti.