luni, 26 decembrie 2011

Memento - uri

De Craciun am reusit sa mai fac rost, printre licuri de lumina, de cateva clipe.
Si am verificat si eu blogul, pentru ca nu o mai facusem de mult.
La o postare la care eu tin foarte mult, am gasit doua comentarii carora vreau sa le raspund pentru a nu lasa in suspensie anumite aspecte.
Este vorba de postarea
Stimate doamne,




Este o tara libera. Fiecare are dreptul la opinia sa.

Sincer, eu m-am dus la gradinita Elena Farago deoarece primisem recomandari pentru ea si pentru educatoare de la persoane in care am incredere.

Insa aceasta a fost experienta mea si a fiului meu. Consider ca trebuie sa se afle si astfel de experiente mai putin placute pentru unii.

Si, Geta, sa nu aratam cu degetul, da?! Eu nu m-am legat de tine sau de copilul tau. Fiecare copil, fiecare om pana la urma are ritmul sau. Daca fiul meu va vrea sa vorbeasca "cu cuvinte" la 4 ani, din partea mea, el sa fie sanatos. Are un vocabular extrem de bogat, o imaginatie debordanta si o enegie duraceliana :)

Noi ne bucuram ca este sanatos si aspectul acesta este unul limitrof. Sunt atatea limbaje la dispozitie si atatea emotii pe care le putem transmite, incat uneori este pacat ca ne limitam la cuvinte!



Craciun Fericit tuturor!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

De Craciun

A mai trecut un an, am mai facut un brad.

De data asta, cu ceva ajutor!





Il asteptam nerabdatori pe Mos Craciun! :)

marți, 6 decembrie 2011

De Mos Nicolae

Am primit o scrisoare-poezie pentru Mos Nicolae, cu drag de la o colega.

Mos Nicolae, te rog sa ai grija si de prietenii mei. Sunt maturi ,
dar in suflet ,sunt tot copii!
Ai grija si de ghetutele lor !!!
Fii generos , asa cum sunt si ei !!!
Ai grija de visele lor si nu le trimite nuieluse !!!
Ai grija ca ranile din sufletele lor sa se vindece !!!
Sa le spui ca sunt oameni care ii iubesc,dar nu stiu cum ...sau ...nu pot sa-si exprime sentimentele !!!
Ai grija sa le spui sa invete sa se ierte pe ei insasi intai si apoi sa-i ierte si pe cei din jurul lor!
Da-le putere sa treaca peste toate greutatile , sa poata culege flori rasarite din lacrimile cazute ...ieri !
Daruieste-le pace,bucurie ,sanatate, ,fericire,implinire........”
Ceea ce imi doresc mie va doresc si voua !
Este momentul in care ceea ce ne dorim devine realitate prin intermediul visului sau prin intermediul celui drag!

- Un Mos Nicolae plin de bucurie si multa fericire!

vineri, 30 septembrie 2011

amintiri

Ce scriam eu acum mai bine de 2 ani:
"luni, 5 ianuarie 2009

noul an

Un an nou.
O lista alba.
Asteptari ... ale noastre, ale celorlalti, alte altora.

Anul asta vreau sa fie unul plin de caldura, de lucruri frumoase, de calatorii (dar daca se poate nu din alea in interes de serviciu :D ), de poze. Vreau sa ma bucur de lucruri marunte...ca daca tot astepti lucruri mari nu te vei mai bucura nicicand.

Vreau sa am curajul sa visez. Vreau sa am curajul sa pornesc spre vise. Vreau sa nu mai las temerile sa imi puna frane si lanturi."

Acum mi-am dat seama ca in ziua respectiva am ramas gravida.
Dupa ce depusesem armele, dezarmati de o lunga asteptare de vreo 2 ani. Cum se incurca si se descurca itele vietii.
Keep dreaming! Keep smiling!

joi, 29 septembrie 2011

Multumiri

Am fost prinsa cu serviciul si n-am avut timp sa verific blogul.
Fetelor, mi-ati umplut sufletul! :)

Multumesc ca sunteti alaturi de mine.
Multumesc sa stiu ca mai sunt si altii care se lupta cu morile de vant.

Finalul: doar l-am retras. Reclamatie fac in van pentur ca directoarea este sotia nu-stiu-cui din politica. Deci, ar fi o frectie la eternul picior de lemn.
Si gradinita e de stat. M-am dus acolo pentru ca mi-a fost recomndata de mai multe persoane in care am incredere. Persoane ai caror copii (e drept, mai mari de 3-4 ani) au fost tratati ok. Poate am nimerit eu la educatoarea smucita.

Iar de luptat cu morile de vant, nu prea mai fac.
M-am lupat si inca lupt cu: "CUM? Inca mai alaptati la 2 ani? Dar nu ii face rau?" WTF, people! What's wrong with you? O sa alaptez pana cand nu o sa mai vrea copilul...cu uitatul ca la urs cand il caram cu mei-tai-ul "Dar nu e chinuit acolo? Nu-l doare?!"....cu alimentatia nenaturala si nesanatoasa care este oferita bebelusilor si copiilor, alimente pline de E, de conservanti, cremvusti, "salame", mezeluri si biscuiti gemand de glutamati si E-uri si coloranti, sucuri care mai de care mai "naturale" & Co.

Am ajuns la concluzia ca omului poti sa ii spui. Daca ai cu cine, o sa te intelegi. Daca va avea urechi sa te auda, poate se va schimba. Poate, insa nu obigatoriu, pentru ca radacinile raului sunt adanc infipte.
Ceea ce ma bucura este ca suntem cativa care inca mai avem un set de valori in care sa credem, valori in concordanta cu legile naturii.
Unii ar zice ca suntem chichiriciosi, ca cerem prea mult, ca avem fite si basini. Poate. Sincer? Nu imi pasa de cei care cred asa ceva. Viata e cel mai scump lucru de care trebuie sa ne ingrijim.
Ca e a noastra, a celor dragi, a prietenilor, a colegilor. Pana la urma a tuturor! Toti trebuie sa avem grija de noi toti.
Eu azi putin, tu maine putin. Putin+putin=putin mai mult
Ce le lasam copiilor nostri, ce mediu, ce valori, ce ....? Mi-e groaza sa deschis si aceasta cutie a Pandorei. Asta e alta durere a mea, despre care o sa scriu in alta zi/noapte.

O seara placuta tuturor!

parole ...

Cati ani ai?
De...doooo... si fuge razand :)

marți, 27 septembrie 2011

Cand a inghetat iadul...la gradinita Elena Farago Craiova

articol inceput pe data de 14. terminat azi, pe 27.

Am asteptat cu nerabdare toamna. Sa facem 2 ani. Sa mergem la gradi.

Mama nebuna ce sunt, mi-am inscris copilul de asta primavara, nu care cumva sa pierd locul.

Am cumparat hainute, olita, sosetele, rechizite, pernute, cana de apa...tot tacamul. Am etichetat tot ce se putea eticheta: haina, olita, cana, perna. Si ce nu s-a putut scrie, am brodat.
Activitati intense, ce mai incolo si incoace!

Am fost martea trecuta pe la gradi, sa mai vorbesc cu directoarea si sa platesc taxa pentru luna septembrie. Banii i-am dat, cu directoarea n-am vorbit, ca nu era acolo. Logic!
Am mai fost o data vineri. Am reusit sa dau de educatoarea care trebuia sa se ocupe de fiu'miu.

Si din momentul asta se dezlantuie iadul!...

...aaaa...voi sunteti cei cu multe numeee...in fata numelor voastre e un mare NU!
(stiu eu care au fost motivele initiale - si putin imi pasa daca voi fi acuzata de discriminare etnica: noi stam intr-o zona populata preponderent de persoane de etnie roma, copilul are 3 nume-deh! parinti caposi ...ce si-o fi zis madama: hahahah...astia sunt tigani.afar' cu ei! Nici tu un telefon ca nu (mai) esti inscris, banii la contabilitate ti se primesc, chiar daca copilul nu este in nicio grupa)
...Imi pare rau, dar nu va pot primi, nu aveti 2 ani! (asta pe data de 9 septembrie si noi am facut 2 ani pe 14, adica azi)...e prea mic...sunt prea multi in grupa, sunt 33 de copii...nu avem suficiente ingrijitoare...nu...Nu...NU!
...ba da, doamna, ca l-am inscris de asta primavara....am platit taxa...suntem educati, se cere la baie, e independent...singura chestie e ca nu vorbeste.
...AHaaaaa...
Ma rog, dupa indelungi parlamentari, asa de vreo ora, timp in care fiu'miu a prins curaj si a inceput sa se joace cu camioanele si cu jucariile, a spus cu juma' de gura ca ne primeste.

Sincer, m-am bucurat. Eram fan gradinita. Eram ferm convinsa ca mersul la gradinita ajuta copilul sa se dezvolte, sa capete si alte abilitati pe care noi parintii nu stim/nu avem timp/nu avem cunostintele necesare pentru a i le dezvolta. Pentru socializarea de care are parte. Pentru ca si bunicii au dreptul la timpul lor si la viata lor, nu sunt slavi pe plantatia nepotilor. Inca sunt fan gradi. Dar nu la Elena Farago.

Luni. Ziua 1
Cosmarul incepe cand intelege ca va fi lasat singur, fara tati in multimea aia de copii urlatori. Ni se rupea inima la toti trei. Si mie, si lui tati si socra'mii. Il jelea pe tat'su de il auzeam de afara, de pe bancuta, de la 10 metri. Fara niciun fel de exagerare. Are fiu'miu un claxooonnnn...il pot imprumuta pe post de sirena antiaeriana!
Cu inima rupta, cu sufletul sfasiat am plecat. La 11 ne-am suant: veniti sa il luati.
Ne-am prezentat sa il iau acasa.
Ce ari fi trebuit sa fie primul semnal de atentie: Gradinita are interfon la intrare (care este un lucru excelent, nu intra cine, care, cum, cand vrea). Sun si iata ca vine cineva sa imi raspunda. Numai ca sunt trei pitici (!!!) din grupa lui fiu'miu care scapasera de sub agera privire si sprintara mana a ingrijitoarei si cautau sa exploreze, cu lacrimile innodate in barbie, exteriorul gradinitei in speranta desarta de a-si gasi parintii. Ma tin repede la ei, sa nu imi scape vreunul, si inchid usa. Apare si ingrijitoarea si reusim sa ii aducem inapoi spre clasa.
Piticul meu venea urland si smiorcaind de la baie. Cand m-a vazut, in secunda doi, era in brate cu directia clara: TATA! :)

Marti. Ziua 2
In ziua a doua decid ca ar fi bine sa incerc sa stau cu el o perioada, poate-poate reusim sa cadem la vreo intelegere.
O, vai mie! Oooo, ce bine imi pare ca am luat aceasta decizie!

Prima ora am petrecut-o in baie. De altfel, asa am aflat ca ieri a stau mai tot timpul in baie pentru ca acolo era liniste, nu urla nimeni si putea sa stea linisit.
Dar cum sa lase copilul linisit in baie pana sa se acomodeze?!!! Nu, Doamne-fereste! Trebuie trumatizat alaturi de ceilalti urlatori in clasa. Drept urmare, domnul T a ales sa stea in baie. Pana la 11, cand am venit sa il iau. Dar divaghez. Ziua 2. Baie.
Ne jucam, facem pipi, pe spalam pe maini, insectam toaletele, reductorul de WC (care BTW e pus pe lista de achizitii si pentru acasa)...parti bune, interesante pentru el.
Parti interesante, mai putin bune, pentru mine: fetitele nu sunt sterse corect din fata in spate dupa ce fac pipi, ci tocmai invers, copiii nu sunt spalati pe maini dupa folosirea toaletei sau a olitei, dar educatoarele/ingrijitoarele au timp sa se spele. Dar pe copii nu. Fereasca Sfantul. Macar unul, acolo de samanta. Nu! Prosopelele sunt puse in agatatori deasupra olitelor. Mai cad in olite, dar e ok. Merge. Olitele nu sunt spalate dupa utilizare. Nici macar clatite. Apa la toaleta se trage dupa 2-3 copii.
Sa mai continui cu capitolul baie? Neeeeahhh.

Sa trecem la urmatoarele.
Dupa ce am terminat cu baia, am hotarat ca e timpul sa socializam. Ce mama tampita sunt! L-am bagat cu forta in clasa, desi urla de mama-focului, mentionand catre ingrijitoare ca am fost la baie si ca orice solicitare in acea directie nu mai este fondata. "ca-ca" la el este cuvantul salvator, il scapa din multe situatii neplacute pentru ca a invatat ca raspundem pozitiv acestei solicitari.
Deci il las pe fiu'miu la voia ingrijitoarei, fara cuvant salvator si ma retrag, cu inima indoita, afara pe bancuta.
Il auzem cu urla si cere la baie. O auzim (eu si sotul) pe ingrijitoare cum urla la un moment dat catre el, cerandu-i in mod raspicat sa termine cu urlatul si cu cerutul la baie. O plescaiala de palme si liniste. O secunda am vazut negru in fata ochilor. Parca am avut presentimente. Am stat, am ascultat. Am crezut ca a evadat pe hol si de aia nu  il mai auzim. Am plecat sa ne plimbam prin zona.

Dupa 15 minute, ne-au sunat sa venim sa il luam, ca s-a bagat iar in baie si ele nu au timp sa stea dupa el.
Bun, hai inapoi sa il iau acasa.
Intru iar in gradinita. Sa il iau, sa nu il iau. Hai sa mai incercam. Sa mai stau cu el. Cum ceilalti copii erau afara in curtea interioara, hai si noi. Sa luam o gura de aer, sa ne calmam.
Ooooo...crunta realitate!
Curtea interioara: o curte betonata, cu vreo 2 guri de canalizare cu chepenguri. Pe unul dintre ele trona un cauciuc. Un colt unde erau depozitate o gramada de fiare ruginite. Un gard si o poarta din plasa ruginita, prinse cu sarme desparteau curtea de betoane de locul de joaca plin cu copiii mai mari. Acolo unde erau topogane, si nisip, si iarba, si pomi, si umbra, si leagane, si balansoare, si ....
Stateau ca maimutele pe gard. Al meu cel putin tragea pe poarta sa mergem la leagane. De-abia l-am desprins de acolo.
O veranda betonata si aia la vreo 50 de cm. Neimprejmuita, ne nimic. Acolo erau puse scaunelele sa se joace. Pe marginea verandei. Era a doua oara cand am vazut negru in fata ochilor.

A treia oara: cand a cazut un copilas si s-a facut praf. S-a lovit la cap si la nasuc. L-au legat cu o esarfa cu apa rece, ca nu are nimic. Avea o privire copilul ala, de vita lovita in cap cu maiul. Lasa ca adoarme si n-are nimic. Nu au sunat parintii, ca oricum sunt profesorii  nu-stiu-care si Of...cum s-a intamplat tocmai la ei! of of of

A patra oara: cand a venit nea caisa mesteru sa repare o plinta metalica fix in usa clasei lor cu bormasina, de se bagase un copilas de frica in dulap. Erau foarte amuzate! (*&^%$ mamii lor de (**&^%$!

A cincea oara: cand m-am dus sa culeg un copil care se tara pe jos pe langa usa, plangam dupa mama, pentru ca ele nu mai stiu ce sa ii faca. Copilul a raspuns imediat ce l-am luat in brate si i-am aratat ca imi pasa de el. S-a calmat si a intrat in clasa.

A sasea oara: cand am vazut usile de sticla de la biblioteca lasate larg deschise si copii alergand pe langa/pe sub ele. Si ele nu miscau un deget.

A saptea si ultima oara: Reusisem sa il faca sa ajungem pe pragul usii. Undeva, in clasa, era o perdea cu fluturasi. Alui meu ii plac fluturii. Avem si noi acasa fluturi pe perdea. Am reusit sa il fac sa intre in clasa si sa ceara un fluture. L-a primit si a venit repede inapoi sa il studieze. Si cum stateam noi amandoi pe prag si studiam fluturasul, vine educatoarea si ii smulge fluturele pe motiv ca nu e de jucarie si ca fluturele trebuie sa stea pe usa (avea si magnet)! Fiu'miu, deposedat in mod barbar de noua jucarie, s-a pus pe urlat si pe iesit din clasa.

Aici s-a umplut paharul.

Am inghitit in sec, am apreciat tactul pedagogic de care a dat dovada, am mormait ceva ca de-abia reusim sa il bag in clasa, si am anuntat ca pentru azi ajunge. Noi ne ducem acasa.
Bucurie mare pe domnul T cand s-a vazut in afara gradinitei si cand a inteles ca mergem acasa cu tati a fost extaziat.

O data ajunsi acasa, mancam si hai sa ne culcam. De obicei, ma cam lupt cu el sa il schimb la pranz. De data asta, foarte cooperant. Eh, ma gandesc eu, e obosit: stres, plansete, agitatie....
Dau sa ii pun chiloteiii....Ce mi-au vazut ochiii....Trei urme de degete tronau pe coapsa copilului meu. In momentul ala am realizat ce a insemnat plescaitura aia, de ce a amutit fiu'miu acum 3 ore si mai bine. Am vazut negru. Am vrut sa ma urc in taxi si sa ma duc sa o pocnesc. Direct peste bot. Sa simta. Ca daca ii dadeam in acelasi loc, nu cred ca simtea. Era soricul prea gros. Am chemat bunicile sa vada si ele cum se trateaza copiii in anul 2011 la gradinita. Care este nivelul educatiei educatoarelor. Unde se ajunge.
La impunerea "respectului" prin bataie in fata unor copii de 2 ani. RUSINE!

Si uite asa a inghetat iadul la gradinita Elena Farago din Craiova.
Aviz amatorilor!
Mai stam un an, mai trece un concediu, mai cautam si alte gradinite. Care vor trece prin furcile caudine pana sa ajunga pe lista scurta!

Dixit!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

pipilica, noaptea de la 22.00

Mda...mi-am gasit si eu titlu de titlu, dar e acus proaspat si nu mai vreau sa mai le las sa treaca.
Mai am ceva postari neterminate, si doar al cu barba stie cand si cum le-oi termina/posta.
Deci, aventura de azi :)

Cum-necum, azi pe sarma la spalat au aterizat toate cele trei bucati de protectie de chilotei, drept urmare, la pranz, domnul T s-a culcat in chilotei normali. A dormit ca belferu' vreo 3 ore, pana cand vezica lui a hotarat ca ea nu mai poate. Drept urmare, domnul T s-a trezit nevoie mare murat fleasca, atat el cat si cearsafurile de invelit si hainutele de pe el. Nu si patul, pentru ca ma'sa, prevazatoare, a invelit patul cu simt de raspundere si cu paturici anti-pipi!
Acum, seara, am papat si ne-am pus la somn. A dormit cam vreo ora si "Maaamaaaaaaa!"
Fug repede sa vad unde arde....Domnul statea in picioare in patut, supart nevoie mare ca nu ma gasise in camera.
Il intreb ce are. Primesc raspuns: "Ca-ca!"
"Ne punem pe olita? Faci pisu?"
"Daaaaaaaa"
Repede, executam operatiunea. Scutecul uscat iasca, doar cu o urma de pipi.
Usurat, nu protesta la rescuteceala si se(ne) culca(ram) la loc.

Concluzia noastra, a celor 2 mai mari ai familiei: domnul T a prins idea cum e sa faci pipi in somn si ca e mai bine sa nu te trezesti murat. Drept urmare, se pare ca tre' sa ma mai astept si la alte episoade nocturne-noctambuliste, dar absolut necesare.

Daca la 2 ani scapam si de scutecul de noapte, apoi suntem tari! Sa crape inima in toata generatia de parinti care isi tin copii in pampersi si ignora cerintele absolut normale si fiziologice ale evolutiei unui pui de om.
Si in asa-zisele educatoare....ptiuuuuuu....ca iar mi-am adus aminte si iar mi se innegura privirea....

Dixit!

duminică, 14 august 2011

Pleiade

Vineri noapte a fost Noaptea Pleiadelor.
Am vanat in van stele cazatoare.
O luna mare si grasa si luminoasa ca un far, mi-a zadarnicit eforturile.
In plus, e o poluare luminoasa in oras...nu mi-am inchipuit asa de mult...e groaznic!

Sa zic ca as fi vazut ceva cu coada ochiului. Si asta in afara de satelitul care se tot rotea halucinant.
Am trimis in eter dorinte...sa prinda praf de stele si sa zboare mai departe, pana acolo unde se implinesc toate visele.

Noapte buna!

duminică, 31 iulie 2011

Un timp pentru toate

Nu mai știu de nimeni. Și de nimic. :(
Și mor de supărare pe chestia asta.

Mă adaptez și mă readaptez. Alerg. Învăț. Asimilez. Și mă consum. Și rămân fără baterii. Ajung acasă în stare de legumă decongelată. Mai rezist până adoarme piticul și apoi cad. Lată.

Am o grămadă de proiecte începute (de prin partea cealaltă). Și un praf de ele de 2 degete.
Idei care vin și fug ca gonite de duhuri rele. Nici nu apuc să le schițez.

Mă uit la ceas. E 6 am. Mă uit din nou. E 8.20. *&^%$. Trebuie să fug la serviciu. Mă uit la ceas. E prânzul. Nu sun, că s-ar putea să doarmă. Mă uit din nou. E 5.30 pm. Mă îmbarc spre casă. E 7.30 pm. Facem băiță. E 9 pm. Doarme. Mă uit la el și nu îmi vine a crede. A mai trecut o zi și eu ....

Never mind.
Sunt doar obosită.
Îmi revin eu.

Noapte bună!

miercuri, 13 iulie 2011

Tristeti

Pana oi reuși să mai dau din poze jos, stau și voi scrie doar despre:

Tristeți de mamă care plecăă dimineața la serviciu,
tristeți de copil nedumerit
tristeți de mâțe trase de coadă
tristeți de mamă care se întoarce de la serviciu și e tratată cu supărare că doar a fost plecată toată ziua, nu?!
....

vineri, 8 iulie 2011

Despre schimbări

Postul asta dacă îl scriam acum o săptămână ar fi arătat altfel.
Acum, ... să vedem ce o să iasă.

Deci, m-am întors la serviciu. La alt serviciu.

Ce toamnă a fost la mine în suflet, nici nu vă puteți imagina.
Dacă nu se acomodează doar cu bunică'sa acasă...dacă nu o sa vrea să doarmă la prânz fară mine (adică fără țiți :D )...dacă se sălbaticește copilul din lipsă de interacțiune cu alți copii și lipsă de plimbări...dacă...dacă...dacă....

Însă se pare că încep lucrurile să se aseze pe făgajul potrivit.

Mă rog, în limita posibilităților.
Adică fără prea multă interacțiune educațională (o plastilină, un lego, o măslină...o atenție acolo), cu extrem de multe desene (că doar trebuie să stea cuminte, nu?!), cu mâncat la cu totul alte ore decât alea care o să fie la grădi (munca mea de 6 luni de zile....dusă pe apa sâmbetei), fără plimbări și alți copii (merge căruțul greoi și i se sucesc roțile)....

Ce are din plin: soare, aer, fructe, pufuleți, desene (again), cuburi și mașini.

Dimineața când plec cu Consortul spre serviciu, se duce la tat'su, îl pupă. La mine...nu prea vine...se uită nedumerit...Eu ce caut să plec?...Face Paaaa...dar ar vrea să vină și el la plimbare și e nedumerit și nemulțumit că rămâne acasă.

Când vin acasă, mă întreabă ”Tata?!” Dacă nu e tati, nu e interesat. Poate dacă am vreo plasă, vine să o cotrobăie. Rar se bucură că am venit și stă să îl pup.

E frustrant. Și pentru mine, dar și pentru el.

Mă doare sufletul, dar a trebuit să fac mutarea asta.
N-am avut curajul altora (Diana - ai tot respectul meu! :) ).
E mare lucru să nu fii părinte de vikend! :(

Cu drag, dintr-o seară de vineri!

sâmbătă, 11 iunie 2011

Week-end-ul trecut

 

Cea mai bună iarbă e cea pe care nu ai voie...


Căpitane, avem vânt din pupa!


 Avem un pasager clandestin...
 

Eu?!

Tati cel mereu zâmbitor!

 Și cu încă două lopețici, cred că reușesc să îl ascund. Cum ce? Piciorul....!

 Sete mare....

Ale cui or fi oare?

 Căldură mare, monșer! Căldură mare!...

 Oare dacă o iau pe toată și o pun pe mine, mami ce o să zică?...

 

luni, 23 mai 2011

De duminică

A fi sau a nu fi mudar de iaurt? ... A fi este răspunsul! :)

Mda...e și gustos!

Cu tati la promenadă, pe la Baaa (fântâni)

Admirând fântâna

Teritorii interzise...

Explorări de suprafață...

Explorări de adâncime...


Pe aici nu se trece!

Uite apa, nu e apa...

Și pe acolo vine apa, mami?...

Dacă i-aș da drumul în fântână, ar pluti? :D

Gugu - prietenii înaripați 1

Gugu - prietenii înaripați 2

Caldură mare, monser! Urmau pantalonii jos, dar s-a facut ora de nani și am plecat spre casă!

duminică, 22 mai 2011

De sfarșit de primavară, la târg

Un covrig excelent, mai ales ca e de la alții! (Săru mâna, Costinela!)















La fântana cu tunel...numai că nu mergea...:(

















Of, mami, dar de ce nu merge fântanaaa?


Citim presa :)

joi, 19 mai 2011

Lehamite

Mă consider o persoană suficient de deschisă la minte, care nu prea are prejudecăți.
Însă se apre că realitatea înconjurătoare ține cu tot dinadinsul să îmi arate că sunt o naivă. Încă!

Când am de umblat prin multe locuri, eu îmi aburc plodul din dotare în mei-tai și ne luam talpășița în oraș. Piticul în față și rucsăcelul cu diverse (apă, biscuți, mașinuțe, mâncare pentru porumbei, portofel, servețele...etc...o mamă știe cam se intră ) în spate.
Or tocmai rucsăcelul este eroul nefericit al zilei de azi.

De două ori azi m-au atacat la rucsac țiganii.

O dată la dus, pe langa un magazin de copii. Era o țigăncușă adolescent, înaltuță, finuță...n-ai fi zis. Am simțit-o pur și simplu în spate cum se ținea după mine. Apoi am filat-o cu ajutorul geamurilor. După mine, ca scaiul. Am intrat într-un magazin și m-am întors la ea. Inițial, avrut să intre după mine. Apoi vazându-mi fața și privirea care numai de bine nu-i zicea, a renuntat. A făcut stânga-nprejur și s-a întors pe unde a venit.

O dată la întors. Pe trecerea de pietoni la Ciupercă. În plină zi, în văzul lumii. Era un grup mai măricel. O pirandă cu 2 fete, un copil și 2 băieți. Unul mai mare și unul mai micuț. A venit cel mai măricel. A văzut că a fost văzut și m-a depășit, aruncându-mi o privire pe care n-aș putea să o caracterizez. N-am cuvinte...sau poate ar roși ecranul...

Și nu e un caz singular. Anul asta am simțit 4 atacuri. Toate când sunt cu cel mic. Fie în mei-tai cu rucsacul în spate, fie că e în caruț piticul, iar rucsacul la locul lui în spate.

Chiar așa ...să am o etichetă pe spate care scrie: BUN DE FURAT? FRAIER? ȚINȚĂ UȘOARĂ?

Mi-e lehamite....
Și uite așa se crează prejudecățile.  Bleachhhh! :(

joi, 21 aprilie 2011

Reteta de biscuti cu miere

Dragii mele, va invit la degustare


Si acum, reteta:
Pentru inceput 350 grame faina necernuta (adica din punga direct - tot din lipsa de timp ), 1 lingurita de bicarbonat de sodiu, 2 de scortisoara sau 2 de cacao (dupa preferinte) si 1 lingurita de zahar (nu de alta, da' sa ajutam bicarbonatul). Le amestecam frumos cu o lingura pana suntem multumite de aspect :mrgreen:
Dupa aceea, luam 1 pachet UNT (observati sublinierea UNT, da?!) si il facem bucatele in amestecul de mai sus. Daca reusiti sa il scoateti mai din timp sa se inmoaie un pic, cu atat mai bine. Se amesteca in continuare cu mana, pana capata o consistenta sfaramicioasa dar care se tine in acelasi timp (poftim explicatie! )
Cand nu mai poti de mana, te opresti si pui la incalzit 50 ml lapte. Il aduci la o temperatura cat sa poti baga mana.
Se adauga laptele cald si 5-6 linguri de miere (dupa gust - cat ii vreti de dulce) si se ia la amestecat. Tot cu mana!
La inceput are o consistenta noroioasa, dar daca nu se ingheaga se adauga treptat faina (alta in afara de cele 350 grame de la inceput) - cat inghite ca sa se transforme in ce a fost inainte sa punem laptele si mierea. Adica ceva moale, care se ia de pe maini, dar suficient de teapan ca sa stea singur intr-o pozitie.
Se acopera sa stea 10 minute la caldurica.
Intre timp, incalziti cuptorul de 210 grade.
Pe hartie de copt va puteti dezlantui talentul creativ!

Se lasa la cuptor in jur de 10 minute, pana incep sa se aureasca. Se incerca cu paiul sau ii ridicati putin si va uitati pe vatra lor.
Daca sunt aurii, e ok.
Daca sunt maronii, scote-ti-i repejor.
Iar daca sunt negri, lasa!  ca iti mai iese o tava!

Pofta buna!

luni, 14 martie 2011

marți, 8 martie 2011

Cum se circulă iarna :))

Că tot e 8 Martie, pe lângă LA MULȚI ANI pentru toate mămicile, să vă arat câteva poze de acum câteva zile când la noi era iarnă în toată puterea cuvântului.

Domnul îmbracat ca de iarnă pus în mei-tai... deh! afară ningea de mama-focului...
La 13 kg copilul îmbrăcat plus hainele de iarnă ale mele, te încălzesti oricum!



miercuri, 23 februarie 2011

Parole, parole, parole - Reloaded

De ceva vreme mă tot țin să mai adaug și restul de cuvinte necuvântătoare ale domnului T :)

caca = fum (de la coșurile caselor), ceață
bebe = imaginea lui din oglindă, orice copil mai mare ca el sau apropiat ca înalțime, poze cu bebelușii din reviste sau cu copii mai mari
be(a) = apă, zapada, baltă, apa care se scurge la burlan, ploaia
nenea = orice persoană de pe stradă (îndeosebi bărbați) sau din reviste, sau de la tv, iconițele la care are acces
bla-BLAAAA = solicitare pentru pus la calculator

Necuvântătoare:
Cal = plescăie din limbă imitând mersul unui cal
Telefon = duce mânuța la ureche și cere telefonul ”Mhhh, mhhhh” și arată spre el cu cealaltă mânuță
Când face ”parț” e tot ”ca-ca” și râde ghiduș.

Cred că ar mai fi, dar ora e înaintată și cu voia Domniilor vostre, m-aș retrage!

O seara frumoasă!

vineri, 11 februarie 2011

Zile de cronici 1 și 2

 

De miercuri până duminică, are loc un târg în foaierul Teatrului Național din Craiova.
Cică e dedicat zilei de Valentine's Day! (muhahah - daca observați ironia).
Nu puteam să avem un târg dedicat zilei de Dragobete, trebuie musai zilei de Valentine's Day! Bleach!

Însă nu despre asta vreau să vă povestesc în cele ce urmează, ci despre 2 minunate fete (sper că nu se supără că le zic ”fete”:), dar mi-s dragi! ): Miruna și Costinela.

Târgul a început miercuri: În prima zi, deh! ca în prima zi.
Relativ puțină lume, fiind în timpul săptămânii și oamenii sunt la serviciu.

Până la târg, vorbisem cu Miruna doar la telefon. Văzusem eu câteva poze mai demult, dar nu mai știam cum arată.
Într-un final, am reușit să ajung la teatru! Oricum, dacă mă mai grăbeam puțin, reușeam să ajung la închidere. :)) E cam greu să te strecori în programul unui pici de 1 an și 5 luni!
În prima zi am fost cu mei-tai-ul. Rapid, frumos, eficient! Prietenii știu de ce! :)

Ziua 1


Aici sunt cu Miruna și cu T. Tocmai ce ajunsesem. 

Miruna lângă minunatele-i creații

 Miruna (de la altă înălțime - una de vreo 85 cm) :) . Da, domnul T s-a apucat de facut poze!

Încă una cu ”be”, adicătelea cu becurile!

Standuri și vizitatori

 Costinela și Miruna

M-au primit călduros, mai călduros decît m-aș fi așteptat de la cineva cu care am vorbit de 2 ori la telefon.
Am tras de exponate, am pipait cleștișorii, ne-am jucat cu sârmele (a se observa pluralul!!! că, da, am fost cot la cot cu al meu junior.

Am mai fost în vizite și pe la alte standuri, unde ne-am apucat de aranjat marfa, că nu era bine...

 Șugubeți de cele făcute


Apoi am găsit și o ușă, care musai trebuia butonată!



Ziua 2

Și a doua zi tot spre închidere am ajuns. 
Mai înainte am trecut și pe la ”gugu” aka porumbeii și nu mai era să plecăm de acolo!
 
 




 Am primit și un cadou (Mulțumesc încă o dată!)

Costinela și Miruna

Și T (observați în fundal mult blamatul mijloc de locomoție cu care m-am deplasat în cea de a doua zi și pe care i-am am jurat, IAR, că nu o să-l mai folosesc!) Miruna, săraca, a cărat pe scările fără rampă ale teatrului de el și poată să depună mărturie cât de ”ușor” este!




Parcă a fost ceva-ceva mai multă lume.
 

Vizitatori la stand

Minunile Mirunei

Alți vizitatori la stand



Am fost din nou în vizite.





Poză de culise :)

Astazi, din păcate, n-am ajuns. Sper să reușesc să trag o fugă sâmbătă, aș vrea să vad și atmosfera de ”vikend”.

Aceasta a fost experiența mea la primul târg la care particip ca și cronicar-băgător de nas și altele asemeni.
Dacă am uitat ceva, iertare! :)