luni, 7 septembrie 2009

vesti proaspete


Neatzaaaa tuturor!

Am fost vineri la nenea doctorul sa ne vedem la echo, dar am fost un BB taaareee sfiossss....am stat tot timpul cu manutzele la ochi, asa ca nu a putut nenea doctorul sa faca poza la moaca :)
Asa ca ...fara pozici!
Am aflat ca avem aproximativ 3 kg (deja!) si 48 cm :)... si mai avem de crescut la mami in burtica cam inca vreo 3 saptamani.
Pentru moment, o poza cu BB in burtica!

Pe mai incolo!

miercuri, 2 septembrie 2009

Bebe

A trecut destul de mult timp de cand nu am mai scris.
A trecut o iarna fara zapada :(, o primavara calda cu flori si ploi, o vara care tocmai ce ne-a spus "La Revedere".... Acum e toamna...oficial doar pe calendar, caci afara sunt temperaturi de vara autentica.
Dar nu despre vreme vreau sa povestesc, ci despre minunea care asteapta cu nerabdare sa ia contact cu lumea de afara.
E vorba de BeBe sau "locatarul" - cum il alintam noi :)
Mai avem putin, cam o luna de zile si ...gataaa...suntem in bratele lui mami si lui tati, zambindu-le cu ochisorii mici. :)
De-abia astept sa pup piciorusele alea magice cu care ma tot impinge prin burtica.
Neuroni de gravida ! :))
Vineri ne ducem sa il vedem pe BB la echografie. Sa vedem cat de mare a crescut si estimativ cate kg are.
Asa ma linistesc si eu si pot sa ma duc linistita la cumparaturi pentru el/ea .... ca altfel stau cu stres ca o sa iau hainute mici!

BB, sa stai cuminte la mami in burtica pana la 40 de saptamani.
Mami si tati te asteapta cu nerabdare! :)

luni, 5 ianuarie 2009

noul an

Un an nou.
O lista alba.
Asteptari ... ale noastre, ale celorlalti, alte altora.

Anul asta vreau sa fie unul plin de caldura, de lucruri frumoase, de calatorii (dar daca se poate nu din alea in interes de serviciu :D ), de poze. Vreau sa ma bucur de lucruri marunte...ca daca tot astepti lucruri mari nu te vei mai bucura nicicand.

Vreau sa am curajul sa visez. Vreau sa am curajul sa pornesc spre vise. Vreau sa nu mai las temerile sa imi puna frane si lanturi.

vineri, 5 decembrie 2008

Legenda lui Mos Nicolae...

In noaptea de 5/6 decembrie a fiecarui an ne lasam ghetele sau bocancii pe pervaz, in speranta ca vom primi o vizita din partea lui Mos Nicolae. Daca am fost cuminti, acesta ne va lasa multe dulciuri si daruri, insa daca am fost neascultatori, el ne va “recompensa” cu o nuielusa.

Cu siguranta v-ati pus intrebarea: Cine a fost Mos Nicolae si de ce vine in fiecare an cu dulciuri sau cu nuieluse?

Iata unele dintre raspunsurile legate de aceasta legenda.

Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 270. Locul sau natal este situat in satul Patara, la acea vreme aflata sub ocupatia grecilor. Treptat, Nicolae a castigat un rol important in societate, in special datorita obiceiului de a darui cadouri celor sarmani. Tocmai de aceea, in paginile de istorie, Sfantul Nicolae este adesea confundat cu Mos Craciun.

Activitatea sa in cadrul bisericii s-a desfasurat in perioada persecutarii crestinilor. Sub dominatia imparatilor romani Diocletian si Maximilian, atrocitatile au continuat pana in 311, atunci cand a fost emis un decret prin care aceste acte au fost interzise. Sfantul Nicolae a murit la batranete si este printre singurii sfinti care au decedat din cauze naturale.


Ziua Sfantului Nicolae este un festival de cadouri pentru copiii din toata Europa. Insa interpretarile variaza odata cu fiecare cultura.

In Italia, Sfantul Nicolae este celebrat printr-un carnaval ce are loc in dimineata de 6 decembrie. Punctul de maxim interes este orasul Trieste, unde are loc cel mai mare carnaval de acest gen.

Trieste este un oras al pescarilor, semnificatia lui fiind in stransa legatura cu legenda lui Nicolae. Se spune ca acesta a fost parintele orcrotitor al tuturor pescarilor.


In Germania, Nicolae este celebrat pe o scara mai mica. Majoritatea copiilor isi aseaza ghetele in exteriorul casei, dupa care Mosul le umple cu daruri in functie de cat de cuminti au fost. Insa pentru multi copii, acest Sfant reprezinta teama. In Germania legenda spune ca Nicolae are obiceiul de a bate sau chiar de a manca copii.

In Austria, legenda este destul de similara. Se spune ca Nicolae ii fura pe copii pentru a-i duce in Padurea Neagra. Exista si varianta ca Sfantul sa ii arune direct intr-un rau.

In Slovenia acesta este acompaniat de un inger si un diavol. In Croatia legenda este la fel la in Ungaria si Romania. Daca am fost cuminti, Nicolae ne aduce daruri. Daca nu, vom primi un bat sau o nuielusa.

Asa ca bucurati-va ca nu v-ati nascut in Germania sau Austria. Tot ce ramane acum e sa asteptati venirea Mosului. Asta in cazul in care ati fost cuminti.