Cand a inghetat iadul...la gradinita Elena Farago Craiova

articol inceput pe data de 14. terminat azi, pe 27.

Am asteptat cu nerabdare toamna. Sa facem 2 ani. Sa mergem la gradi.

Mama nebuna ce sunt, mi-am inscris copilul de asta primavara, nu care cumva sa pierd locul.

Am cumparat hainute, olita, sosetele, rechizite, pernute, cana de apa...tot tacamul. Am etichetat tot ce se putea eticheta: haina, olita, cana, perna. Si ce nu s-a putut scrie, am brodat.
Activitati intense, ce mai incolo si incoace!

Am fost martea trecuta pe la gradi, sa mai vorbesc cu directoarea si sa platesc taxa pentru luna septembrie. Banii i-am dat, cu directoarea n-am vorbit, ca nu era acolo. Logic!
Am mai fost o data vineri. Am reusit sa dau de educatoarea care trebuia sa se ocupe de fiu'miu.

Si din momentul asta se dezlantuie iadul!...

...aaaa...voi sunteti cei cu multe numeee...in fata numelor voastre e un mare NU!
(stiu eu care au fost motivele initiale - si putin imi pasa daca voi fi acuzata de discriminare etnica: noi stam intr-o zona populata preponderent de persoane de etnie roma, copilul are 3 nume-deh! parinti caposi ...ce si-o fi zis madama: hahahah...astia sunt tigani.afar' cu ei! Nici tu un telefon ca nu (mai) esti inscris, banii la contabilitate ti se primesc, chiar daca copilul nu este in nicio grupa)
...Imi pare rau, dar nu va pot primi, nu aveti 2 ani! (asta pe data de 9 septembrie si noi am facut 2 ani pe 14, adica azi)...e prea mic...sunt prea multi in grupa, sunt 33 de copii...nu avem suficiente ingrijitoare...nu...Nu...NU!
...ba da, doamna, ca l-am inscris de asta primavara....am platit taxa...suntem educati, se cere la baie, e independent...singura chestie e ca nu vorbeste.
...AHaaaaa...
Ma rog, dupa indelungi parlamentari, asa de vreo ora, timp in care fiu'miu a prins curaj si a inceput sa se joace cu camioanele si cu jucariile, a spus cu juma' de gura ca ne primeste.

Sincer, m-am bucurat. Eram fan gradinita. Eram ferm convinsa ca mersul la gradinita ajuta copilul sa se dezvolte, sa capete si alte abilitati pe care noi parintii nu stim/nu avem timp/nu avem cunostintele necesare pentru a i le dezvolta. Pentru socializarea de care are parte. Pentru ca si bunicii au dreptul la timpul lor si la viata lor, nu sunt slavi pe plantatia nepotilor. Inca sunt fan gradi. Dar nu la Elena Farago.

Luni. Ziua 1
Cosmarul incepe cand intelege ca va fi lasat singur, fara tati in multimea aia de copii urlatori. Ni se rupea inima la toti trei. Si mie, si lui tati si socra'mii. Il jelea pe tat'su de il auzeam de afara, de pe bancuta, de la 10 metri. Fara niciun fel de exagerare. Are fiu'miu un claxooonnnn...il pot imprumuta pe post de sirena antiaeriana!
Cu inima rupta, cu sufletul sfasiat am plecat. La 11 ne-am suant: veniti sa il luati.
Ne-am prezentat sa il iau acasa.
Ce ari fi trebuit sa fie primul semnal de atentie: Gradinita are interfon la intrare (care este un lucru excelent, nu intra cine, care, cum, cand vrea). Sun si iata ca vine cineva sa imi raspunda. Numai ca sunt trei pitici (!!!) din grupa lui fiu'miu care scapasera de sub agera privire si sprintara mana a ingrijitoarei si cautau sa exploreze, cu lacrimile innodate in barbie, exteriorul gradinitei in speranta desarta de a-si gasi parintii. Ma tin repede la ei, sa nu imi scape vreunul, si inchid usa. Apare si ingrijitoarea si reusim sa ii aducem inapoi spre clasa.
Piticul meu venea urland si smiorcaind de la baie. Cand m-a vazut, in secunda doi, era in brate cu directia clara: TATA! :)

Marti. Ziua 2
In ziua a doua decid ca ar fi bine sa incerc sa stau cu el o perioada, poate-poate reusim sa cadem la vreo intelegere.
O, vai mie! Oooo, ce bine imi pare ca am luat aceasta decizie!

Prima ora am petrecut-o in baie. De altfel, asa am aflat ca ieri a stau mai tot timpul in baie pentru ca acolo era liniste, nu urla nimeni si putea sa stea linisit.
Dar cum sa lase copilul linisit in baie pana sa se acomodeze?!!! Nu, Doamne-fereste! Trebuie trumatizat alaturi de ceilalti urlatori in clasa. Drept urmare, domnul T a ales sa stea in baie. Pana la 11, cand am venit sa il iau. Dar divaghez. Ziua 2. Baie.
Ne jucam, facem pipi, pe spalam pe maini, insectam toaletele, reductorul de WC (care BTW e pus pe lista de achizitii si pentru acasa)...parti bune, interesante pentru el.
Parti interesante, mai putin bune, pentru mine: fetitele nu sunt sterse corect din fata in spate dupa ce fac pipi, ci tocmai invers, copiii nu sunt spalati pe maini dupa folosirea toaletei sau a olitei, dar educatoarele/ingrijitoarele au timp sa se spele. Dar pe copii nu. Fereasca Sfantul. Macar unul, acolo de samanta. Nu! Prosopelele sunt puse in agatatori deasupra olitelor. Mai cad in olite, dar e ok. Merge. Olitele nu sunt spalate dupa utilizare. Nici macar clatite. Apa la toaleta se trage dupa 2-3 copii.
Sa mai continui cu capitolul baie? Neeeeahhh.

Sa trecem la urmatoarele.
Dupa ce am terminat cu baia, am hotarat ca e timpul sa socializam. Ce mama tampita sunt! L-am bagat cu forta in clasa, desi urla de mama-focului, mentionand catre ingrijitoare ca am fost la baie si ca orice solicitare in acea directie nu mai este fondata. "ca-ca" la el este cuvantul salvator, il scapa din multe situatii neplacute pentru ca a invatat ca raspundem pozitiv acestei solicitari.
Deci il las pe fiu'miu la voia ingrijitoarei, fara cuvant salvator si ma retrag, cu inima indoita, afara pe bancuta.
Il auzem cu urla si cere la baie. O auzim (eu si sotul) pe ingrijitoare cum urla la un moment dat catre el, cerandu-i in mod raspicat sa termine cu urlatul si cu cerutul la baie. O plescaiala de palme si liniste. O secunda am vazut negru in fata ochilor. Parca am avut presentimente. Am stat, am ascultat. Am crezut ca a evadat pe hol si de aia nu  il mai auzim. Am plecat sa ne plimbam prin zona.

Dupa 15 minute, ne-au sunat sa venim sa il luam, ca s-a bagat iar in baie si ele nu au timp sa stea dupa el.
Bun, hai inapoi sa il iau acasa.
Intru iar in gradinita. Sa il iau, sa nu il iau. Hai sa mai incercam. Sa mai stau cu el. Cum ceilalti copii erau afara in curtea interioara, hai si noi. Sa luam o gura de aer, sa ne calmam.
Ooooo...crunta realitate!
Curtea interioara: o curte betonata, cu vreo 2 guri de canalizare cu chepenguri. Pe unul dintre ele trona un cauciuc. Un colt unde erau depozitate o gramada de fiare ruginite. Un gard si o poarta din plasa ruginita, prinse cu sarme desparteau curtea de betoane de locul de joaca plin cu copiii mai mari. Acolo unde erau topogane, si nisip, si iarba, si pomi, si umbra, si leagane, si balansoare, si ....
Stateau ca maimutele pe gard. Al meu cel putin tragea pe poarta sa mergem la leagane. De-abia l-am desprins de acolo.
O veranda betonata si aia la vreo 50 de cm. Neimprejmuita, ne nimic. Acolo erau puse scaunelele sa se joace. Pe marginea verandei. Era a doua oara cand am vazut negru in fata ochilor.

A treia oara: cand a cazut un copilas si s-a facut praf. S-a lovit la cap si la nasuc. L-au legat cu o esarfa cu apa rece, ca nu are nimic. Avea o privire copilul ala, de vita lovita in cap cu maiul. Lasa ca adoarme si n-are nimic. Nu au sunat parintii, ca oricum sunt profesorii  nu-stiu-care si Of...cum s-a intamplat tocmai la ei! of of of

A patra oara: cand a venit nea caisa mesteru sa repare o plinta metalica fix in usa clasei lor cu bormasina, de se bagase un copilas de frica in dulap. Erau foarte amuzate! (*&^%$ mamii lor de (**&^%$!

A cincea oara: cand m-am dus sa culeg un copil care se tara pe jos pe langa usa, plangam dupa mama, pentru ca ele nu mai stiu ce sa ii faca. Copilul a raspuns imediat ce l-am luat in brate si i-am aratat ca imi pasa de el. S-a calmat si a intrat in clasa.

A sasea oara: cand am vazut usile de sticla de la biblioteca lasate larg deschise si copii alergand pe langa/pe sub ele. Si ele nu miscau un deget.

A saptea si ultima oara: Reusisem sa il faca sa ajungem pe pragul usii. Undeva, in clasa, era o perdea cu fluturasi. Alui meu ii plac fluturii. Avem si noi acasa fluturi pe perdea. Am reusit sa il fac sa intre in clasa si sa ceara un fluture. L-a primit si a venit repede inapoi sa il studieze. Si cum stateam noi amandoi pe prag si studiam fluturasul, vine educatoarea si ii smulge fluturele pe motiv ca nu e de jucarie si ca fluturele trebuie sa stea pe usa (avea si magnet)! Fiu'miu, deposedat in mod barbar de noua jucarie, s-a pus pe urlat si pe iesit din clasa.

Aici s-a umplut paharul.

Am inghitit in sec, am apreciat tactul pedagogic de care a dat dovada, am mormait ceva ca de-abia reusim sa il bag in clasa, si am anuntat ca pentru azi ajunge. Noi ne ducem acasa.
Bucurie mare pe domnul T cand s-a vazut in afara gradinitei si cand a inteles ca mergem acasa cu tati a fost extaziat.

O data ajunsi acasa, mancam si hai sa ne culcam. De obicei, ma cam lupt cu el sa il schimb la pranz. De data asta, foarte cooperant. Eh, ma gandesc eu, e obosit: stres, plansete, agitatie....
Dau sa ii pun chiloteiii....Ce mi-au vazut ochiii....Trei urme de degete tronau pe coapsa copilului meu. In momentul ala am realizat ce a insemnat plescaitura aia, de ce a amutit fiu'miu acum 3 ore si mai bine. Am vazut negru. Am vrut sa ma urc in taxi si sa ma duc sa o pocnesc. Direct peste bot. Sa simta. Ca daca ii dadeam in acelasi loc, nu cred ca simtea. Era soricul prea gros. Am chemat bunicile sa vada si ele cum se trateaza copiii in anul 2011 la gradinita. Care este nivelul educatiei educatoarelor. Unde se ajunge.
La impunerea "respectului" prin bataie in fata unor copii de 2 ani. RUSINE!

Si uite asa a inghetat iadul la gradinita Elena Farago din Craiova.
Aviz amatorilor!
Mai stam un an, mai trece un concediu, mai cautam si alte gradinite. Care vor trece prin furcile caudine pana sa ajunga pe lista scurta!

Dixit!

pipilica, noaptea de la 22.00

Mda...mi-am gasit si eu titlu de titlu, dar e acus proaspat si nu mai vreau sa mai le las sa treaca.
Mai am ceva postari neterminate, si doar al cu barba stie cand si cum le-oi termina/posta.
Deci, aventura de azi :)

Cum-necum, azi pe sarma la spalat au aterizat toate cele trei bucati de protectie de chilotei, drept urmare, la pranz, domnul T s-a culcat in chilotei normali. A dormit ca belferu' vreo 3 ore, pana cand vezica lui a hotarat ca ea nu mai poate. Drept urmare, domnul T s-a trezit nevoie mare murat fleasca, atat el cat si cearsafurile de invelit si hainutele de pe el. Nu si patul, pentru ca ma'sa, prevazatoare, a invelit patul cu simt de raspundere si cu paturici anti-pipi!
Acum, seara, am papat si ne-am pus la somn. A dormit cam vreo ora si "Maaamaaaaaaa!"
Fug repede sa vad unde arde....Domnul statea in picioare in patut, supart nevoie mare ca nu ma gasise in camera.
Il intreb ce are. Primesc raspuns: "Ca-ca!"
"Ne punem pe olita? Faci pisu?"
"Daaaaaaaa"
Repede, executam operatiunea. Scutecul uscat iasca, doar cu o urma de pipi.
Usurat, nu protesta la rescuteceala si se(ne) culca(ram) la loc.

Concluzia noastra, a celor 2 mai mari ai familiei: domnul T a prins idea cum e sa faci pipi in somn si ca e mai bine sa nu te trezesti murat. Drept urmare, se pare ca tre' sa ma mai astept si la alte episoade nocturne-noctambuliste, dar absolut necesare.

Daca la 2 ani scapam si de scutecul de noapte, apoi suntem tari! Sa crape inima in toata generatia de parinti care isi tin copii in pampersi si ignora cerintele absolut normale si fiziologice ale evolutiei unui pui de om.
Si in asa-zisele educatoare....ptiuuuuuu....ca iar mi-am adus aminte si iar mi se innegura privirea....

Dixit!

Pleiade

Vineri noapte a fost Noaptea Pleiadelor.
Am vanat in van stele cazatoare.
O luna mare si grasa si luminoasa ca un far, mi-a zadarnicit eforturile.
In plus, e o poluare luminoasa in oras...nu mi-am inchipuit asa de mult...e groaznic!

Sa zic ca as fi vazut ceva cu coada ochiului. Si asta in afara de satelitul care se tot rotea halucinant.
Am trimis in eter dorinte...sa prinda praf de stele si sa zboare mai departe, pana acolo unde se implinesc toate visele.

Noapte buna!

Un timp pentru toate

Nu mai știu de nimeni. Și de nimic. :(
Și mor de supărare pe chestia asta.

Mă adaptez și mă readaptez. Alerg. Învăț. Asimilez. Și mă consum. Și rămân fără baterii. Ajung acasă în stare de legumă decongelată. Mai rezist până adoarme piticul și apoi cad. Lată.

Am o grămadă de proiecte începute (de prin partea cealaltă). Și un praf de ele de 2 degete.
Idei care vin și fug ca gonite de duhuri rele. Nici nu apuc să le schițez.

Mă uit la ceas. E 6 am. Mă uit din nou. E 8.20. *&^%$. Trebuie să fug la serviciu. Mă uit la ceas. E prânzul. Nu sun, că s-ar putea să doarmă. Mă uit din nou. E 5.30 pm. Mă îmbarc spre casă. E 7.30 pm. Facem băiță. E 9 pm. Doarme. Mă uit la el și nu îmi vine a crede. A mai trecut o zi și eu ....

Never mind.
Sunt doar obosită.
Îmi revin eu.

Noapte bună!

Tristeti

Pana oi reuși să mai dau din poze jos, stau și voi scrie doar despre:

Tristeți de mamă care plecăă dimineața la serviciu,
tristeți de copil nedumerit
tristeți de mâțe trase de coadă
tristeți de mamă care se întoarce de la serviciu și e tratată cu supărare că doar a fost plecată toată ziua, nu?!
....

Despre schimbări

Postul asta dacă îl scriam acum o săptămână ar fi arătat altfel.
Acum, ... să vedem ce o să iasă.

Deci, m-am întors la serviciu. La alt serviciu.

Ce toamnă a fost la mine în suflet, nici nu vă puteți imagina.
Dacă nu se acomodează doar cu bunică'sa acasă...dacă nu o sa vrea să doarmă la prânz fară mine (adică fără țiți :D )...dacă se sălbaticește copilul din lipsă de interacțiune cu alți copii și lipsă de plimbări...dacă...dacă...dacă....

Însă se pare că încep lucrurile să se aseze pe făgajul potrivit.

Mă rog, în limita posibilităților.
Adică fără prea multă interacțiune educațională (o plastilină, un lego, o măslină...o atenție acolo), cu extrem de multe desene (că doar trebuie să stea cuminte, nu?!), cu mâncat la cu totul alte ore decât alea care o să fie la grădi (munca mea de 6 luni de zile....dusă pe apa sâmbetei), fără plimbări și alți copii (merge căruțul greoi și i se sucesc roțile)....

Ce are din plin: soare, aer, fructe, pufuleți, desene (again), cuburi și mașini.

Dimineața când plec cu Consortul spre serviciu, se duce la tat'su, îl pupă. La mine...nu prea vine...se uită nedumerit...Eu ce caut să plec?...Face Paaaa...dar ar vrea să vină și el la plimbare și e nedumerit și nemulțumit că rămâne acasă.

Când vin acasă, mă întreabă ”Tata?!” Dacă nu e tati, nu e interesat. Poate dacă am vreo plasă, vine să o cotrobăie. Rar se bucură că am venit și stă să îl pup.

E frustrant. Și pentru mine, dar și pentru el.

Mă doare sufletul, dar a trebuit să fac mutarea asta.
N-am avut curajul altora (Diana - ai tot respectul meu! :) ).
E mare lucru să nu fii părinte de vikend! :(

Cu drag, dintr-o seară de vineri!

Schimbări

De vineri, suntem în schimbări.
Sperăm că numai în bine.