Postul asta dacă îl scriam acum o săptămână ar fi arătat altfel.
Acum, ... să vedem ce o să iasă.
Deci, m-am întors la serviciu. La alt serviciu.
Ce toamnă a fost la mine în suflet, nici nu vă puteți imagina.
Dacă nu se acomodează doar cu bunică'sa acasă...dacă nu o sa vrea să doarmă la prânz fară mine (adică fără țiți :D )...dacă se sălbaticește copilul din lipsă de interacțiune cu alți copii și lipsă de plimbări...dacă...dacă...dacă....
Însă se pare că încep lucrurile să se aseze pe făgajul potrivit.
Mă rog, în limita posibilităților.
Adică fără prea multă interacțiune educațională (o plastilină, un lego, o măslină...o atenție acolo), cu extrem de multe desene (că doar trebuie să stea cuminte, nu?!), cu mâncat la cu totul alte ore decât alea care o să fie la grădi (munca mea de 6 luni de zile....dusă pe apa sâmbetei), fără plimbări și alți copii (merge căruțul greoi și i se sucesc roțile)....
Ce are din plin: soare, aer, fructe, pufuleți, desene (again), cuburi și mașini.
Dimineața când plec cu Consortul spre serviciu, se duce la tat'su, îl pupă. La mine...nu prea vine...se uită nedumerit...Eu ce caut să plec?...Face Paaaa...dar ar vrea să vină și el la plimbare și e nedumerit și nemulțumit că rămâne acasă.
Când vin acasă, mă întreabă ”Tata?!” Dacă nu e tati, nu e interesat. Poate dacă am vreo plasă, vine să o cotrobăie. Rar se bucură că am venit și stă să îl pup.
E frustrant. Și pentru mine, dar și pentru el.
Mă doare sufletul, dar a trebuit să fac mutarea asta.
N-am avut curajul altora (Diana - ai tot respectul meu! :) ).
E mare lucru să nu fii părinte de vikend! :(
Cu drag, dintr-o seară de vineri!
vineri, 8 iulie 2011
duminică, 3 iulie 2011
sâmbătă, 11 iunie 2011
Week-end-ul trecut
Cea mai bună iarbă e cea pe care nu ai voie...
Căpitane, avem vânt din pupa!
Avem un pasager clandestin...
Eu?!
Tati cel mereu zâmbitor!
Și cu încă două lopețici, cred că reușesc să îl ascund. Cum ce? Piciorul....!
Sete mare....
Ale cui or fi oare?
Căldură mare, monșer! Căldură mare!...
Oare dacă o iau pe toată și o pun pe mine, mami ce o să zică?...
luni, 23 mai 2011
De duminică
Pe aici nu se trece!
duminică, 22 mai 2011
De sfarșit de primavară, la târg
Un covrig excelent, mai ales ca e de la alții! (Săru mâna, Costinela!)La fântana cu tunel...numai că nu mergea...:(
Of, mami, dar de ce nu merge fântanaaa?
joi, 19 mai 2011
Lehamite
Mă consider o persoană suficient de deschisă la minte, care nu prea are prejudecăți.
Însă se apre că realitatea înconjurătoare ține cu tot dinadinsul să îmi arate că sunt o naivă. Încă!
Când am de umblat prin multe locuri, eu îmi aburc plodul din dotare în mei-tai și ne luam talpășița în oraș. Piticul în față și rucsăcelul cu diverse (apă, biscuți, mașinuțe, mâncare pentru porumbei, portofel, servețele...etc...o mamă știe cam se intră ) în spate.
Or tocmai rucsăcelul este eroul nefericit al zilei de azi.
De două ori azi m-au atacat la rucsac țiganii.
O dată la dus, pe langa un magazin de copii. Era o țigăncușă adolescent, înaltuță, finuță...n-ai fi zis. Am simțit-o pur și simplu în spate cum se ținea după mine. Apoi am filat-o cu ajutorul geamurilor. După mine, ca scaiul. Am intrat într-un magazin și m-am întors la ea. Inițial, avrut să intre după mine. Apoi vazându-mi fața și privirea care numai de bine nu-i zicea, a renuntat. A făcut stânga-nprejur și s-a întors pe unde a venit.
O dată la întors. Pe trecerea de pietoni la Ciupercă. În plină zi, în văzul lumii. Era un grup mai măricel. O pirandă cu 2 fete, un copil și 2 băieți. Unul mai mare și unul mai micuț. A venit cel mai măricel. A văzut că a fost văzut și m-a depășit, aruncându-mi o privire pe care n-aș putea să o caracterizez. N-am cuvinte...sau poate ar roși ecranul...
Și nu e un caz singular. Anul asta am simțit 4 atacuri. Toate când sunt cu cel mic. Fie în mei-tai cu rucsacul în spate, fie că e în caruț piticul, iar rucsacul la locul lui în spate.
Chiar așa ...să am o etichetă pe spate care scrie: BUN DE FURAT? FRAIER? ȚINȚĂ UȘOARĂ?
Mi-e lehamite....
Și uite așa se crează prejudecățile. Bleachhhh! :(
Însă se apre că realitatea înconjurătoare ține cu tot dinadinsul să îmi arate că sunt o naivă. Încă!
Când am de umblat prin multe locuri, eu îmi aburc plodul din dotare în mei-tai și ne luam talpășița în oraș. Piticul în față și rucsăcelul cu diverse (apă, biscuți, mașinuțe, mâncare pentru porumbei, portofel, servețele...etc...o mamă știe cam se intră ) în spate.
Or tocmai rucsăcelul este eroul nefericit al zilei de azi.
De două ori azi m-au atacat la rucsac țiganii.
O dată la dus, pe langa un magazin de copii. Era o țigăncușă adolescent, înaltuță, finuță...n-ai fi zis. Am simțit-o pur și simplu în spate cum se ținea după mine. Apoi am filat-o cu ajutorul geamurilor. După mine, ca scaiul. Am intrat într-un magazin și m-am întors la ea. Inițial, avrut să intre după mine. Apoi vazându-mi fața și privirea care numai de bine nu-i zicea, a renuntat. A făcut stânga-nprejur și s-a întors pe unde a venit.
O dată la întors. Pe trecerea de pietoni la Ciupercă. În plină zi, în văzul lumii. Era un grup mai măricel. O pirandă cu 2 fete, un copil și 2 băieți. Unul mai mare și unul mai micuț. A venit cel mai măricel. A văzut că a fost văzut și m-a depășit, aruncându-mi o privire pe care n-aș putea să o caracterizez. N-am cuvinte...sau poate ar roși ecranul...
Și nu e un caz singular. Anul asta am simțit 4 atacuri. Toate când sunt cu cel mic. Fie în mei-tai cu rucsacul în spate, fie că e în caruț piticul, iar rucsacul la locul lui în spate.
Chiar așa ...să am o etichetă pe spate care scrie: BUN DE FURAT? FRAIER? ȚINȚĂ UȘOARĂ?
Mi-e lehamite....
Și uite așa se crează prejudecățile. Bleachhhh! :(
joi, 21 aprilie 2011
Reteta de biscuti cu miere
Dragii mele, va invit la degustare
Si acum, reteta:
Pentru inceput 350 grame faina necernuta (adica din punga direct - tot din lipsa de timp ), 1 lingurita de bicarbonat de sodiu, 2 de scortisoara sau 2 de cacao (dupa preferinte) si 1 lingurita de zahar (nu de alta, da' sa ajutam bicarbonatul). Le amestecam frumos cu o lingura pana suntem multumite de aspect :mrgreen:
Dupa aceea, luam 1 pachet UNT (observati sublinierea UNT, da?!) si il facem bucatele in amestecul de mai sus. Daca reusiti sa il scoateti mai din timp sa se inmoaie un pic, cu atat mai bine. Se amesteca in continuare cu mana, pana capata o consistenta sfaramicioasa dar care se tine in acelasi timp (poftim explicatie! )
Cand nu mai poti de mana, te opresti si pui la incalzit 50 ml lapte. Il aduci la o temperatura cat sa poti baga mana.
Se adauga laptele cald si 5-6 linguri de miere (dupa gust - cat ii vreti de dulce) si se ia la amestecat. Tot cu mana!
La inceput are o consistenta noroioasa, dar daca nu se ingheaga se adauga treptat faina (alta in afara de cele 350 grame de la inceput) - cat inghite ca sa se transforme in ce a fost inainte sa punem laptele si mierea. Adica ceva moale, care se ia de pe maini, dar suficient de teapan ca sa stea singur intr-o pozitie.
Se acopera sa stea 10 minute la caldurica.
Intre timp, incalziti cuptorul de 210 grade.
Pe hartie de copt va puteti dezlantui talentul creativ!
Se lasa la cuptor in jur de 10 minute, pana incep sa se aureasca. Se incerca cu paiul sau ii ridicati putin si va uitati pe vatra lor.
Daca sunt aurii, e ok.
Daca sunt maronii, scote-ti-i repejor.
Iar daca sunt negri, lasa! ca iti mai iese o tava!
Pofta buna!
Si acum, reteta:
Pentru inceput 350 grame faina necernuta (adica din punga direct - tot din lipsa de timp ), 1 lingurita de bicarbonat de sodiu, 2 de scortisoara sau 2 de cacao (dupa preferinte) si 1 lingurita de zahar (nu de alta, da' sa ajutam bicarbonatul). Le amestecam frumos cu o lingura pana suntem multumite de aspect :mrgreen:
Dupa aceea, luam 1 pachet UNT (observati sublinierea UNT, da?!) si il facem bucatele in amestecul de mai sus. Daca reusiti sa il scoateti mai din timp sa se inmoaie un pic, cu atat mai bine. Se amesteca in continuare cu mana, pana capata o consistenta sfaramicioasa dar care se tine in acelasi timp (poftim explicatie! )
Cand nu mai poti de mana, te opresti si pui la incalzit 50 ml lapte. Il aduci la o temperatura cat sa poti baga mana.
Se adauga laptele cald si 5-6 linguri de miere (dupa gust - cat ii vreti de dulce) si se ia la amestecat. Tot cu mana!
La inceput are o consistenta noroioasa, dar daca nu se ingheaga se adauga treptat faina (alta in afara de cele 350 grame de la inceput) - cat inghite ca sa se transforme in ce a fost inainte sa punem laptele si mierea. Adica ceva moale, care se ia de pe maini, dar suficient de teapan ca sa stea singur intr-o pozitie.
Se acopera sa stea 10 minute la caldurica.
Intre timp, incalziti cuptorul de 210 grade.
Pe hartie de copt va puteti dezlantui talentul creativ!
Se lasa la cuptor in jur de 10 minute, pana incep sa se aureasca. Se incerca cu paiul sau ii ridicati putin si va uitati pe vatra lor.
Daca sunt aurii, e ok.
Daca sunt maronii, scote-ti-i repejor.
Iar daca sunt negri, lasa! ca iti mai iese o tava!
Pofta buna!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)