La săptămână

La mine e ca în bancul cu Bulă, vrummm, dar numai că în loc de o zi, a mai trecut o săptămână.

Mă uit cu uimire la copilul meu. Crește pe nesimțite. Mă lasă cu gura căscată în fiecare zi.
Acumulează lucruri pe care vreau să le asimileze, dar și lucruri pe care nu mo le-aș dori cu atâta îndârjire să le învețe.

****

Am încercat vineri să fac oareșce curățenie prin birou. Nu prea am avut sorți de izbândă.
Mă rog, nu despre asta vreau să povestesc eu acum. Ci despre capacitatea de învățare și de abstractizare pe care o posedă mogâldețele astea mici.

În birou are 2 sertare unde are voie să umble. Și la un moment dat, aud în spatele meu: fâș-ca, fâș-ca; fâș-ca, fâș-ca...Mă întorc la el să vad până unde e bagat în sertar ... și ... surpriză! Fiu-miu nu e în sertar, ci e pe sertar! Trăsese sertarul și se cocoțase în el pentru a accede mai bine la polița de sus unde nu ajungea el așa cum dorea suflețelul lui! :)

****

Azi mi-a stat inima în loc de două ori. De două ori a fugit pe holul de la etaj până în buza scărilor și vroia să le coboare singur! Piftie se făcea până jos! De-abia l-a prins tati. Sper să fi înțeles că nu are voie singur la scări după mustruluiala parentală.
Oare o să am vreodată (în timp util) o portiță opritoare pentru a calma tendințele de bunjee-jumping ale lui fiu-miu?!?

****

Tot săptămâna asta am reușit, printre picături, să mai îmi exersez talentele culinare și am facut niște biscuiți cu miere. Aproape fără zahar (mă rog, o linguriță consider că e cantitate neglijabilă!) 2 tăvi. Au mai rămas 5 sau 6 biscuiți!



Poftiți la masă! :)

****

Am reușit și o escapadă de vreo 40 de minute în parc.
Ne-am făcut un prieten, mai mare cu vreo 2 ani ca noi, am zgârmat cu simț de răspundere în nisip (și acum găsesc grăunțe de nisip prin baie, în ciuda eforturilor consortului de a le aspira), ne-am dat pe topogan, apoi am plecat acasă lihniți de foame și în dezinteres parțial față de biscuiții oferiți (adică după 4 biscuiți n-au mai fost interesanți).