marți, 30 noiembrie 2010

Guvernanti Tâmpiți!!!!

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar putea fi modificată, dar cuantumul va rămâne neschimbat, spune ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Ministrul Muncii a spus că sunt mai multe variante de modificare a reglementărilor privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, potrivit Mediafax. Una dintre variantele luate în calcul se referă la înjumătăţirea perioadei de acordare a indemnizaţiei, de la doi la un an, potrivit unor surse.


Premierul Emil Boc declara în septembrie în Parlament că Executivul vrea să regândească indemnizaţia pentru creşterea copilului "în ideea alinierii lor la standardele internaţionale, adică trebuie şi România să plătească ceea ce îşi permite şi Europa să plătească".

"Premierul a dispus să se întrunească un grup de lucru interministerial condus de Ministerul Muncii şi care să ne propună un nou Cod de Asistenţă Socială pus pe baze mai corecte în favoarea persoanelor cu adevărat vulnerabile şi să curăţăm abuzurile din sistem. Această propunere este operabilă. Aşteptăm să vină cu noua propunere în Guvern şi pe baza ei se va lua o decizie finală", a explicat în septembrie pentru REALITATEA.NET consilierul premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass.

Curtea Constituţională a validat, în 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei. Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete realizate în ultimul an.

Niciun comentariu: