Memento mori

Ma chinui de luni sa termin postarea asta.

Luni am aflat ceva despre un coleg care m-a dat peste cap. Ca s-a procopsit cu o boala care nu iarta. Si nu iarta destul de rapid.

Toata ziua de luni am fost data peste cap. Nu ma puteam gandi decat la lucruri negre. Si scenarii cu "daca..."

Apoi, spre sfarsitul zilei, cand am plecat spre casa, m-am bucurat cu adevarat de apusul de soare, de pasarile care zburau, de trafic (!), de larma din piata, de norii de pe cer, de catelul si pisicile din curte.
De lucrurile marunte pe care zilnic tindem sa nu le mai acordam atentie.
Am reusit cu ocazia asta sa ma apuc sa fac ordine in acte, in camera, sa sortez hainele, sa fac ceea ce tot amanam sa fac din varii motive.

Si. mi-e mai bine. Ma simt mai bine.

Din cand in cand doar trebuie sa ne aduceam aminte sa traim. Pus si simplu.

Memento mori.