bisisica: Botez și alte alea

Am făcut și rost de poze.
Nu prea multe, dar asta e! :)

Să ne reîntoarcem în timp, în ziua de duminică, 10 octombrie 2010.
O zi frumoasă, cu un soare teribil și un cer minunat de albastru.
Trebuia să fim la biserică la ora 11.30. ... Trebuia...

De fapt, să încep cu începutul. Adică ora 9.30 când l-am trimis pe al meu soț după lumânare. Mda! Una discut cu florăreasa, alta primesc la schimb. Mă întreb oare, ce-aș fi primit dacă nu îi duceam nici poza cu modelul? Nici nu vreau să mă gandesc!

Mai trece ceva timp, și încep să mă obișnuiesc cu chestiunea pe post de lumânare (cu multăăăăă, multăăăă fundă roz....brrrr!) și pot să zâmbesc (mai printre dinți, da' merge)

Buuunnn...trecem peste momentul lumânării.

La ora 11.15 primesc telefon de la fin cum că să pun și eu o oală cu apă la fiert, că nu au suficientă. Fugi în beci, ia oala, umple-o, pune-o la fiert. Trântește și un capac, să fiarbă mai repede.

Ce mai tura-vura, se face 11.45 până să vină să ia apa, să ne punem în mișcare (prima dată fără lumânare) și să ajungem la biserică. Însă numai bine, că tocmai atunci se terminase slujba și ieșeau oamenii din biserică.

Cum mai erau îmcă două grupuri de botez în fața bisericii, îl întreb pe fin "Cine este primul?". La care el răspunde că "Noi". "Super." Intrăm tacticoși în biserică, băieții umplu cristelnița cu apă, moașa o ornează cu ghirlanda de flori, eu iau o masă în primire și încep să asez hainuțele, prosopelul și ce îmi mai trebuia.
Un frig în biserică, nu chiar să scoți abur, dar nici departe nu erai. Terminăm de amenajat pe acolo, ceilalți ies afară să se încălzească, eu zic că rămân să păzesc masa :) și să țin de lumânare ca să nu se strice florile. (De fapt, începuseră să mă omoare picioarele - săracele! neobișnuite în pantofi cu toc de aproape 2 ani!)
Ooo...gura păcătosului...dacă știam eu atunci cât de aproape de adevăr am fost!
În timp ce mă asezam mai bine și întindeam picioarele spre butoiul cu apă fiartă care ne rămăsese, aud voci la intrarea în biserică. Mă întorc și .... STUPOARE! ... unul dintre preoți citea de zor altora! ... Am văzut negru în fața ochilor! Așadar de adeverește vorba aia că nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine nimerește!
Bravos, fraților! Apa noastră, florile noastre, petalele noastre, lumânările noastre...voi ...cu prezența!
Plină de milă creștinească la adresa indivizilor în cauză, stau în biserică să aștept să se termine comedia, ca să intrăm noi după.
Din grupul alora nu se grăbea nimenea să aseze masa cu hainuțele copilului. Zic să fac o faptă bună și mă bag în seamă cu una dintre ei și o întreb de ce nu aseaza hainele. "Ce haine? Care haine? Eu nu știu nimic!"- parcă picase din lună. În cele din urmă, din vorbă în vorbă, se ajunge la cea responsabilă cu hainele și începe să le înșire pe altă măsuță.
Le citește preotul ce le citește, și ajunge la partea unde trebuie să dezbrace copilul. Nașa virează dreapta spre masa mea! Eu, de colo, deja firbând mocnit: "Nu, nu!...Asta e masa mea! Voi, dincolo!" Face tipa niște ochi mari, dar se conformează.
"Se botează roaba lui Dumnezeu Sophia Maria..."...Eu:"Pardon! Eu sunt cu Sophia Maria!". Rar ajungi să vezi în ce hal le pică fețele la toți din biserică. Încurcaseră popii certificatele de naștere ale copiilor.
Mă rog, până la final nu au mai fost alte întâmplări nefericite.
Am zis până. Că doar nu s-a terminat.

Când se apropie de final, ies afară după trupă să le zic să se pregatească. Iese și al doilea preot ca să începem și noi botezul.

Nu știu cât de bine se observă încântarea de pe fața mea....

Popa, repede, repede să citească...la un moment dat o dă în bâlbă, de ne pufnește râsul pe toți. El, nimic, se face că nu observă și citește mai departe.

Mă lepăd de satană și intrăm în biserică.
Când să citesc Crezul, popa repezit, nu ma lasă să termin de citit de pe foaie...și logic că am sărit...Ne-am întors înapoi cu cititul...

Termină celălalt grup cu tot, nașul cu plata și ne înființam și noi langă masă pentru a ne pregăti. Dascălul împreună cu băiatul de la lumânări să golească cristelnița. "Păi stați așa! Că apa e a noastră, ghirlanda e a noastră, petalele sunt ale noastre. Ăia nu au avut nimic. Până și lumânările de pe masa sunt ale noastre!". Iar stupoare.... Până la urmă, au aruncat decât apa și restul le-au recuperat. Noroc cu bidonul de apă fierbinte care ne mai rămăsese!