O mică leoaică.
Când am fost la spital să o văd, mi-am dat seama cât de repede trece timpul și cât de repede uităm.
Deși era la fel de mare ca și T, mi s-a parut o mână de om, ”un boț de humă”.
Dacă eu m-am obișnuit cu uriașul meu, mi s-a părut ușoară ca un fulg. Și firavă.
Îi era fomiță. Eu probabil miroseam a lapte, ca doar păpase T cu doar o jumatate de oră în urmă, și când am luat-o în brațe, s-a cuibărit la sânul meu și a încercat să sugă.
Un mic pui de om.
Dormmmmm....
Doi lei pentru mica leoaică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu