articol inceput pe data de 14. terminat azi, pe 27.
Am asteptat cu nerabdare toamna. Sa facem 2 ani. Sa mergem la gradi.
Mama nebuna ce sunt, mi-am inscris copilul de asta primavara, nu care cumva sa pierd locul.
Am cumparat hainute, olita, sosetele, rechizite, pernute, cana de apa...tot tacamul. Am etichetat tot ce se putea eticheta: haina, olita, cana, perna. Si ce nu s-a putut scrie, am brodat.
Activitati intense, ce mai incolo si incoace!
Am fost martea trecuta pe la gradi, sa mai vorbesc cu directoarea si sa platesc taxa pentru luna septembrie. Banii i-am dat, cu directoarea n-am vorbit, ca nu era acolo. Logic!
Am mai fost o data vineri. Am reusit sa dau de educatoarea care trebuia sa se ocupe de fiu'miu.
Si din momentul asta se dezlantuie iadul!...
...aaaa...voi sunteti cei cu multe numeee...in fata numelor voastre e un mare NU!
(stiu eu care au fost motivele initiale - si putin imi pasa daca voi fi acuzata de discriminare etnica: noi stam intr-o zona populata preponderent de persoane de etnie roma, copilul are 3 nume-deh! parinti caposi ...ce si-o fi zis madama: hahahah...astia sunt tigani.afar' cu ei! Nici tu un telefon ca nu (mai) esti inscris, banii la contabilitate ti se primesc, chiar daca copilul nu este in nicio grupa)
...Imi pare rau, dar nu va pot primi, nu aveti 2 ani! (asta pe data de 9 septembrie si noi am facut 2 ani pe 14, adica azi)...e prea mic...sunt prea multi in grupa, sunt 33 de copii...nu avem suficiente ingrijitoare...nu...Nu...NU!
...ba da, doamna, ca l-am inscris de asta primavara....am platit taxa...suntem educati, se cere la baie, e independent...singura chestie e ca nu vorbeste.
...AHaaaaa...
Ma rog, dupa indelungi parlamentari, asa de vreo ora, timp in care fiu'miu a prins curaj si a inceput sa se joace cu camioanele si cu jucariile, a spus cu juma' de gura ca ne primeste.
Sincer, m-am bucurat. Eram fan gradinita. Eram ferm convinsa ca mersul la gradinita ajuta copilul sa se dezvolte, sa capete si alte abilitati pe care noi parintii nu stim/nu avem timp/nu avem cunostintele necesare pentru a i le dezvolta. Pentru socializarea de care are parte. Pentru ca si bunicii au dreptul la timpul lor si la viata lor, nu sunt slavi pe plantatia nepotilor. Inca sunt fan gradi. Dar nu la Elena Farago.
Luni. Ziua 1
Cosmarul incepe cand intelege ca va fi lasat singur, fara tati in multimea aia de copii urlatori. Ni se rupea inima la toti trei. Si mie, si lui tati si socra'mii. Il jelea pe tat'su de il auzeam de afara, de pe bancuta, de la 10 metri. Fara niciun fel de exagerare. Are fiu'miu un claxooonnnn...il pot imprumuta pe post de sirena antiaeriana!
Cu inima rupta, cu sufletul sfasiat am plecat. La 11 ne-am suant: veniti sa il luati.
Ne-am prezentat sa il iau acasa.
Ce ari fi trebuit sa fie primul semnal de atentie: Gradinita are interfon la intrare (care este un lucru excelent, nu intra cine, care, cum, cand vrea). Sun si iata ca vine cineva sa imi raspunda. Numai ca sunt trei pitici (!!!) din grupa lui fiu'miu care scapasera de sub agera privire si sprintara mana a ingrijitoarei si cautau sa exploreze, cu lacrimile innodate in barbie, exteriorul gradinitei in speranta desarta de a-si gasi parintii. Ma tin repede la ei, sa nu imi scape vreunul, si inchid usa. Apare si ingrijitoarea si reusim sa ii aducem inapoi spre clasa.
Piticul meu venea urland si smiorcaind de la baie. Cand m-a vazut, in secunda doi, era in brate cu directia clara: TATA! :)
Marti. Ziua 2
In ziua a doua decid ca ar fi bine sa incerc sa stau cu el o perioada, poate-poate reusim sa cadem la vreo intelegere.
O, vai mie! Oooo, ce bine imi pare ca am luat aceasta decizie!
Prima ora am petrecut-o in baie. De altfel, asa am aflat ca ieri a stau mai tot timpul in baie pentru ca acolo era liniste, nu urla nimeni si putea sa stea linisit.
Dar cum sa lase copilul linisit in baie pana sa se acomodeze?!!! Nu, Doamne-fereste! Trebuie trumatizat alaturi de ceilalti urlatori in clasa. Drept urmare, domnul T a ales sa stea in baie. Pana la 11, cand am venit sa il iau. Dar divaghez. Ziua 2. Baie.
Ne jucam, facem pipi, pe spalam pe maini, insectam toaletele, reductorul de WC (care BTW e pus pe lista de achizitii si pentru acasa)...parti bune, interesante pentru el.
Parti interesante, mai putin bune, pentru mine: fetitele nu sunt sterse corect din fata in spate dupa ce fac pipi, ci tocmai invers, copiii nu sunt spalati pe maini dupa folosirea toaletei sau a olitei, dar educatoarele/ingrijitoarele au timp sa se spele. Dar pe copii nu. Fereasca Sfantul. Macar unul, acolo de samanta. Nu! Prosopelele sunt puse in agatatori deasupra olitelor. Mai cad in olite, dar e ok. Merge. Olitele nu sunt spalate dupa utilizare. Nici macar clatite. Apa la toaleta se trage dupa 2-3 copii.
Sa mai continui cu capitolul baie? Neeeeahhh.
Sa trecem la urmatoarele.
Dupa ce am terminat cu baia, am hotarat ca e timpul sa socializam. Ce mama tampita sunt! L-am bagat cu forta in clasa, desi urla de mama-focului, mentionand catre ingrijitoare ca am fost la baie si ca orice solicitare in acea directie nu mai este fondata. "ca-ca" la el este cuvantul salvator, il scapa din multe situatii neplacute pentru ca a invatat ca raspundem pozitiv acestei solicitari.
Deci il las pe fiu'miu la voia ingrijitoarei, fara cuvant salvator si ma retrag, cu inima indoita, afara pe bancuta.
Il auzem cu urla si cere la baie. O auzim (eu si sotul) pe ingrijitoare cum urla la un moment dat catre el, cerandu-i in mod raspicat sa termine cu urlatul si cu cerutul la baie. O plescaiala de palme si liniste. O secunda am vazut negru in fata ochilor. Parca am avut presentimente. Am stat, am ascultat. Am crezut ca a evadat pe hol si de aia nu il mai auzim. Am plecat sa ne plimbam prin zona.
Dupa 15 minute, ne-au sunat sa venim sa il luam, ca s-a bagat iar in baie si ele nu au timp sa stea dupa el.
Bun, hai inapoi sa il iau acasa.
Intru iar in gradinita. Sa il iau, sa nu il iau. Hai sa mai incercam. Sa mai stau cu el. Cum ceilalti copii erau afara in curtea interioara, hai si noi. Sa luam o gura de aer, sa ne calmam.
Ooooo...crunta realitate!
Curtea interioara: o curte betonata, cu vreo 2 guri de canalizare cu chepenguri. Pe unul dintre ele trona un cauciuc. Un colt unde erau depozitate o gramada de fiare ruginite. Un gard si o poarta din plasa ruginita, prinse cu sarme desparteau curtea de betoane de locul de joaca plin cu copiii mai mari. Acolo unde erau topogane, si nisip, si iarba, si pomi, si umbra, si leagane, si balansoare, si ....
Stateau ca maimutele pe gard. Al meu cel putin tragea pe poarta sa mergem la leagane. De-abia l-am desprins de acolo.
O veranda betonata si aia la vreo 50 de cm. Neimprejmuita, ne nimic. Acolo erau puse scaunelele sa se joace. Pe marginea verandei. Era a doua oara cand am vazut negru in fata ochilor.
A treia oara: cand a cazut un copilas si s-a facut praf. S-a lovit la cap si la nasuc. L-au legat cu o esarfa cu apa rece, ca nu are nimic. Avea o privire copilul ala, de vita lovita in cap cu maiul. Lasa ca adoarme si n-are nimic. Nu au sunat parintii, ca oricum sunt profesorii nu-stiu-care si Of...cum s-a intamplat tocmai la ei! of of of
A patra oara: cand a venit nea caisa mesteru sa repare o plinta metalica fix in usa clasei lor cu bormasina, de se bagase un copilas de frica in dulap. Erau foarte amuzate! (*&^%$ mamii lor de (**&^%$!
A cincea oara: cand m-am dus sa culeg un copil care se tara pe jos pe langa usa, plangam dupa mama, pentru ca ele nu mai stiu ce sa ii faca. Copilul a raspuns imediat ce l-am luat in brate si i-am aratat ca imi pasa de el. S-a calmat si a intrat in clasa.
A sasea oara: cand am vazut usile de sticla de la biblioteca lasate larg deschise si copii alergand pe langa/pe sub ele. Si ele nu miscau un deget.
A saptea si ultima oara: Reusisem sa il faca sa ajungem pe pragul usii. Undeva, in clasa, era o perdea cu fluturasi. Alui meu ii plac fluturii. Avem si noi acasa fluturi pe perdea. Am reusit sa il fac sa intre in clasa si sa ceara un fluture. L-a primit si a venit repede inapoi sa il studieze. Si cum stateam noi amandoi pe prag si studiam fluturasul, vine educatoarea si ii smulge fluturele pe motiv ca nu e de jucarie si ca fluturele trebuie sa stea pe usa (avea si magnet)! Fiu'miu, deposedat in mod barbar de noua jucarie, s-a pus pe urlat si pe iesit din clasa.
Aici s-a umplut paharul.
Am inghitit in sec, am apreciat tactul pedagogic de care a dat dovada, am mormait ceva ca de-abia reusim sa il bag in clasa, si am anuntat ca pentru azi ajunge. Noi ne ducem acasa.
Bucurie mare pe domnul T cand s-a vazut in afara gradinitei si cand a inteles ca mergem acasa cu tati a fost extaziat.
O data ajunsi acasa, mancam si hai sa ne culcam. De obicei, ma cam lupt cu el sa il schimb la pranz. De data asta, foarte cooperant. Eh, ma gandesc eu, e obosit: stres, plansete, agitatie....
Dau sa ii pun chiloteiii....Ce mi-au vazut ochiii....Trei urme de degete tronau pe coapsa copilului meu. In momentul ala am realizat ce a insemnat plescaitura aia, de ce a amutit fiu'miu acum 3 ore si mai bine. Am vazut negru. Am vrut sa ma urc in taxi si sa ma duc sa o pocnesc. Direct peste bot. Sa simta. Ca daca ii dadeam in acelasi loc, nu cred ca simtea. Era soricul prea gros. Am chemat bunicile sa vada si ele cum se trateaza copiii in anul 2011 la gradinita. Care este nivelul educatiei educatoarelor. Unde se ajunge.
La impunerea "respectului" prin bataie in fata unor copii de 2 ani. RUSINE!
Si uite asa a inghetat iadul la gradinita Elena Farago din Craiova.
Aviz amatorilor!
Mai stam un an, mai trece un concediu, mai cautam si alte gradinite. Care vor trece prin furcile caudine pana sa ajunga pe lista scurta!
Dixit!
